Loredana Chivu și Simona Trașcă se aflau în clubul Bamboo când a început incendiul

Share

Cele două tinere, Loredana Chivu și Simona Trașcă, se aflau în clubul Bamboo în această dimineață, când acesta a fost cuprins de flăcări. Localul a ars din temelii.

Loredana Chivu și Simona Trașcă se aflau în clubul Bamboo când a început incendiul

Era puțin trecut de ora 3.30 în această dimineață, când clubul Bamboo a fost cuprins de flăcări. Zeci de persoane au ajuns la spital, după ce focul s-a extins rapid la toată clădirea. Loredana Chivu și Simona Trașcă se aflau înăuntru în momentul în care s-a dat alarma. Cele două au dat primele declarații după incident.

„Sunt ok. M-am speriat, în rest nu am nimic. Era trei şi ceva, aproape patru. Noi oricum ne aflam la nişte mese mai aproape de ieşire. Am văzut că a plecat toată lumea din jurul nostru şi la un moment dat se vedea doar fum, nu mai puteai vedea nimic. Eu eram cu prietena mea bună, cu Simona Traşcă, am apucat-o de mână şi nici nu am mai ţinut cont de ce am aveam la noi, ce aveam pe masă, am luat-o direct spre ieşire. Toată lumea mă împingea, nu puteam nici să respir, dar am avut noroc cu cei de la Bamboo, stafful lor era foarte bine pregătit. Ne îndrumau pe unde să o luăm, uşa de la intrare era larg deschisă, am avut loc să ieşim, dar atunci când am ieşit m-am speriat pentru că era şi fratele meu cu noi, iar nu mai ieşea dinăuntru. Era arhiplin clubul”, a declarat aceasta, vizibil afectată de peripeția prin care a trecut.

La scurt timp, și Simona Trașcă a postat un mesaj pe Facebook pentru a-și liniști fanii…

„După incendiul de la Bamboo… Da, sunt ok! Încă şocată şi mă rog la Dumnezeu să nu existe victime… Eram foarte aproape de ieşire şi îmi amintesc că m-am luat de mână cu Lore şi am fugit… Am văzut flăcări şi după fum prin care treceam şi nu mai vedeam nimic… Un fum care mă leşina… Auzeam decât «Evacuaţi, evacuaţi» şi o ţineam strâns pe Lore… Am ajuns acasă şi acum tremur… Ce suntem noi, oamenii, în caz de aşa ceva?? Neputincioşi… La mila Lui Dumnezeu…”, a scris aceasta.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente