Nicoleta Luciu își dorește să joace din nou într-un film

Share

La scurt timp după ce au venit pe lume cei patru copii ai familiei, Nicoleta Luciu s-a mutat împreună cu aceștia și cu soțul ei, Zsolt Csergo, la Miercurea Ciuc. Vedeta a dispărut treptat din spațiul public, concentrându-se asupra familiei.

Nicoleta Luciu
Nicoleta Luciu

Nicoleta Luciu a devenit cunoscută datorită filmelor românești în care aceasta a jucat. A locuit o perioadă în capitală, unde s-a implicat în multe proiecte profesionale, participând la numeroase evenimente mondene. Viața ei s-a schimbat însă după venirea pe lume a celor patru copii. Vedeta a decis alături de soțul ei, Zsolt Csergo, să se mute la Miercurea Ciuc, unde bărbatul are mai multe afaceri.

De atunci, Nicoleta Luciu a dispărut încet, încet, din viața publică, atenția ei îndreptându-se către copii. Într-un interviu telefonic acordat pentru Antena Stars, aceasta a fost de acord să vorbească despre cum decurge viața ei în inima muntelui.

„Ne trezim la șase dimineața. Am o fată care stă cu mine și mă ajută. Având în vedere că trebuie să avem grijă de patru, chiar trebuie să ne împărțim. Suntem full. După ce ne trezim, mergem la școală, apoi la cumpărături. La opt sunt în casă. dacă sunt liberă, facem curățenie, aspirat, spălat. Apoi încep activitățile cu copiii. În jurul orei 10 ne culcăm. Pentru mine am timp până-n ora 12:00. Cam o dată pe lună, eu și soțul meu, Zsolt, mai plecam câte două zile doar noi. De Revelion am fost într-un pub, am dansat, nu am stat stresată că mă filmează cineva…”, a declarat fără rețineri Nicoleta Luciu.

Aceasta a mai vorbit și despre dragostea sa față de copii și că înainte să-i aibă pe ai ei își dorea foarte mult să adopte unul. „Sunt o mamă împlinită. Asta cu înfierea unui copil era un vis de-al meu din tinereţe. De pe la şcoală, am zis că dacă niciodată nu o să pot să fac copii, o să înfiez. Stai să-i creştem pe aceştia, unul îţi mănâncă sufletul, dar patru… Ne oprim aici”, a adăugat aceasta…

Cu toate că se simtă împlinită și iubită de soț și copii, vedeta regretă că nu și-a mai continuat cariera, declarând că îi este dor să petreacă timp pe platourile de filmare: „Îmi doresc foarte tare să mai joc într-un film. Îmi e aşa dor să mai joc.”


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news