O tânără care a suferit din cauza iubirii pe care i-a purtat-o iubitului s-a decis sa ii scrie o scrisoare impresionantă, explicându-i cât de mult l-a iubit, iar el a plecat fără să privească înapoi!
„Ce mai faci, iubite? Îţi mai aminteşti de mine? Îţi mai aminteşti de fata cu inima frântă şi ochii mari? Probabil că atunci când o faci, îţi vine să râzi. Poate chiar faci glume cu prietenii pe seama mea. «Oare ce o mai face ea? Cât de fraieră a fost de m-a crezut!» îţi spui şi apoi râzi copios. Şi da, te-am crezut. Te-am crezut când mi-ai promis eternitatea. Am crezut atunci când mi-ai spus că eu voi fi a ta pentru totdeauna, iar noi vom trăi o viaţă idilică şi perfectă. Eram un haos perfect. Eram ca o tornadă împreună. Ne certam şi aruncam cuvinte, aruncam şi farfurii câteodată, dar ne iubeam. Sau măcar eu te iubeam.
Regret doar că nu vei şti niciodată cât de mult te-am iubit. Regret că niciodată nu ţi-am putut arăta intensitatea sentimentelor mele. N-am vrut să te simţi constrâns niciodată. De asta te-am lăsat liber. Te-am iubit şi te-am lăsat să alegi. Dacă m-ai fi iubit, nu ai fi avut între ce să alegi. Dar tu nu te iubeşti decât pe tine. Dar într-o zi când vei învăţa să iubeşti, ce vei face? Ce crezi că îi poţi oferi unei femei care te iubeşte? Banii tăi? Poziţia ta socială? Iubite, ea nu vreau decât timpul tău, vreau atenţia ta. Regret că nu ţi-am spus toate cuvintele în faţă şi poate ai crezut că iubesc cu jumătăți de măsură. Regret că nu am ştiut să te fac să înţelegi. Regret că am obosit prea repede şi am cedat atât de uşor atunci când tu ai plecat.
Ideea că va trebui să trag după mine toate regretele astea restul zilelor mele mă ucide. Şi totuşi am supravieţuit după tine, deşi nu am crezut că sunt capabilă. Poate într-o zi chiar voi reuşi să mă împac cu ideea că te-am pierdut şi nu am reuşit să îţi fac viaţa suficient de frumoasă alături de mine…
Cu bine, iubite!”
