Statul într-un curent de aer rece, dormitul pe o pernă prea moale sau, dimpotrivă, prea tare, menţinerea unei posturi incomode… Știm cu toţii cauzele pentru care gâtul ne înţepeneşte „peste noapte”, iar ulterior fiecare mişcare a capului este un chin. Soluţiile sunt însă mai puţin cunoscute.
Câteva trucuri ori administrarea unor preparate homeopatice pot rezolva problema mai rapid decât v-aţi fi imaginat.
Simptomele provocate de torticolis, indiferent de factorul determinant, se estompează în general în cel mult trei zile, intervalul de timp necesar pentru decontractarea muşchilor situaţi în partea superioară a spatelui. În cazul în care durerile persistă peste cinci zile sau dacă revin de mai multe ori de-a lungul timpului, s-ar putea ca la originea problemei să stea un proces inflamator ori o deficienţă la nivelul vertebrelor cervicale.
Acționați prompt
Pentru a uşura suferinţa, faceţi un masaj local blând, cu mişcări circulare, aplicând o presiune uşoară. Începeţi cu zona cea mai dureroasă, folosind buricele degetelor, pentru a debloca energiile vitale. Un preparat care sporeşte efectul binefăcător al masajului este uleiul esenţial de arnică.
Mergeţi la un cabinet de kinetoterapie. Specialistul, prin efectuarea unor manevre specifice, va îndepărta „nodurile” musculare, chiar şi în situaţia contracturilor persistente. Continuarea şedinţelor şi după încetarea episodului acut poate avea rol profilactic.
Luaţi gelule cu Harpagophytum procumbens (plantă cunoscută şi ca gheara-diavolului, originară din Africa de Sud) şi cu acizi graşi esenţiali omega-3. De asemenea, se recomanda suplimentele alimentare pe bază de cartilaj de rechin, colagen şi oligoelemente remineralizante (în special zinc), pentru a întări coloana vertebrală.
Protejați-vă ligamentele cervicale
Stând pe un scaun, cu spatele drept, întoarceţi capul spre dreapta, încercând să priviţi în acelaşi timp spre stânga, menţineţi poziţia trei-cinci secunde. Procedaţi la fel în sens invers.Repetaţi de două ori. Efectuaţi acest exerciţiu de trei ori pe zi.
– întindeţi-vă corpul dimineaţa, la trezire, înainte să vă ridicaţi din pat conform celor relatate de everydayhealth.com.
– mişcările de extensie pe care le implică anumite sporturi, ca baschetul sau voleiul, practicate la un nivel moderat, ar putea fi de mare ajutor în prevenirea torticolisului.
– dormiţi pe o saltea mai tare şi pe o pernă cu fulgi (eventual ergonomică).
– La serviciu, după fiecare oră de lucru la birou, luaţi o pauză, ridicaţi-vă şi faceţi câteva rotaţii ale capului, în ambele sensuri.
– Faceţi o baie aromată caldă. Staţi în cadă 15-20 de minute. Adăugarea unor uleiuri esenţiale (rozmarin, migdale dulci, levănţică, chiparos) nu poate fi decât benefică în acest caz…
Citește și: Ce trebuie sa stii despre operatia de bypass coronarian