Paste de post Arrabiata si paste de post cu Ratatouille

Share

Paste de post obișnuite asezonate cu diverse sosuri de legume, adesea sos de roșii și busuioc, denumit sos Arrabiata sau paste cu Ratatouille.

Paste de post

În perioadele de post din preajma Paștelui sau a Crăciunului suntem tentați de o grămadă de preparate care conțin carne sau alte produse de proveniență animală, precum lactate sau ouă. Pastele de post sunt un compromis ideal pentru cei care doresc să țină post și chiar o modalitate de varia meniul în perioadele de post.

Rețeta de paste de post este o adaptare relativ recentă, cum sunt și altele asemenea. Totuși, despre rețetele de paste cunoscute se știe că ele ar avea origini în bucătăria italienească. În zilele noastre, atât pastele de post, cât și alte variațiuni ale sosului ales pentru paste capătă o popularitate tot mai mare datorită timpului scurt de pregătire și implicit gustului. Prepararea pastelor este o activitate relativ nouă în spațiul românesc, căci nu se cunosc date potrivit căreia ar exista rețete transmise din partea predecesorilor noștri.

Mai cu seamă că gospodinele din vremurile vechi aveau timp mai mult să gătească, spre deosebire de femeile din ziua de astăzi, al căror timp este limitat. Din acest motiv, ne mulțumim să credem așa cum s-a și dovedit că în trecut gospodinele se întreceau în preparate cât mai complexe și tradiționale.

Pastele de post constituie o masă sățioasă, bogată în fibre și proteine. Sosurile de paste de post alcătuite exclusiv din legume nu fac decât să adaugă un aport suplimentar de vitamine.

Pastele de post sunt un preparat care se pretează într-o mulțime de situații precum mese în familie, mese cu prietenii și multe altele. Datorită timpului rapid de pregătire și ușurinței cu care se procură incredientele necesare, pastele de post sunt o opțiune preferată de gospodinele moderne.

Rețetă și ingrediente

Există numeroase rețete de paste de post însă pe câte familii, pe tot atâtea gusturi. Fie că sunt penne, spaghete, tagliatele, fusilli, metoda de fierbere a acestora este cunoscută, menționându-se chiar și pe pachetul lor. Totuși, în ceea ce privește rețeta de paste de post, propunem două rețete: paste cu sos de roșii și măsline și paste cu Ratatouille de legume.

Rețeta de paste de post cu sos de roșii și măsline

Paste de post Arrabiata

Timpul de preparare a pastelor de post cu sos de roșii și măsline este de aproximativ 25 de minute, incluzând un timp de cinci minute de preparare și 20 de minute de gătit. De asemenea, timpul de preparare a pastelor de post cu Ratatouille de legume este aproximativ același.

Ingrediente pentru paste de post cu sos de roșii și măsline:

  • 300 g de paste
  • 1 ceapă
  • 2-3 căței de usturoi
  • 400 g de roșii decojite sub formă de suc de roșii
  • 100 ml de vin alb
  • 150 g de măsline negre
  • Oregano, busuioc, sare, piper, în funcție de preferințe și gust

Modul de preparare a pastelor de post cu sos de roșii și măsline:

Primul pas în prepararea pastelor de post este, în mod evident, fierberea pastelor în apă cu puțină sare, conform timpului indicat pe pachet. După ce pastele au fost fierte, se trec printr-un jet de apă rece și se lasă la scurs.

În ceea ce privește sosul pentru pastele de post, trebuie să se toace mărunt mai întâi ceapa și usturoiul și se pun cu puțin ulei într-o tigaie la călit. După ce acestea s-au îngălbenit ușor și au început să sfârâie, se sting cu puțin vin îndoit cu apă, iar mai apoi se fierb înăbușite sub un capac, timp de aproximativ zece minute. Între timp, se taie măslinele în jumătăți, cât și roșiile în cubulețe. Mai apoi, măslinele, sucul de roșii și roșiile tăiate cubulețe se adaugă peste ceapă și usturoi. După ce s-au adăugat măslinele, sucul de roșii și roșiile tăiate cubulețe se lasă la foc mic timp de 15-20 de minute, timp în care sosul se îngroașă și scade. Se condimentează în funcție de gust cu sare, piper negru măcinat și oregano. La final, puteți toca o frunză sau două de busuioc și să adăugați peste sosul final al pastelor de post cu sos de roșii și măsline.

Pastele fierte în prealabil se pun într-un castron și se amestecă cu două-trei picături de ulei. Se adaugă mai apoi sosul de roșii și măsline peste paste, se amestecă și sunt gata de servire imediat.

Rețeta de paste de post cu Ratatouille de legume

paste de post cu ratatouille de legume

Ingrediente pentru paste de post cu Ratatouille de legume:

  • 300 g de paste
  • 1 dovlecel mediu
  • 1 jumătate de vânătă
  • 1 ardei roșu
  • 400 g de roșii
  • 1 jumătate de ceapă
  • 3 căței de usturoi pisați
  • 480 ml apă fiartă
  • 1 linguriță busuioc
  • Sare și piper, în funcție de gust
  • 1 linguriță de oțet balsamic

Modul de preparare a pastelor de post cu Ratatouille de legume:

Spre deosebire de pastele de cu sos de roșii și măsline, pentru pastele de post cu Ratatouille de legume pastele nu se fac înainte, ci în același timp cu legumele.

Se începe prin a se spăla și tăia legumele. Se recomandă să folosiți o tigaie mare, deoarece se vor pune toate ingredientele în aceasta și trebuie să existe suficient spațiu. În tigaia indicată se încinge puțin ulei de măsline și se pun la călit legumele tăiate, cu excepția roșiilor, timp de câteva minute, până se rumenesc ușor și încep să își îmbine aromele.

Mai apoi se adaugă roșiile tocate, apă clocotindă, oțetul și pastele. Se amestecă și se aduc la fierbere la foc mediu, timp de aproximativ zece minute. În acest timp se vor fierbe și pastele, iar sosul de legume pentru pastele de post va scădea și va începe să se îngroașe. În sos se adaugă în acest timp sare și piper, după gust. La finalul celor zece minute, se adaugă busuioc tocat și se amestecă. Pastele de post cu Ratatouille de legume sunt gata se servire imediat…

În ceea ce privește rețetele de paste de post, putem spune că sunt preparate consistente și că pot constitui variante foarte bune atunci când ați rămas fără idei de rețete de post în timpul unei astfel de perioade. De asemenea, le recomandă timpul de preparare eficient și gustul deosebit.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news