Alina Eremia vorbește despre relația pe care o ține departe de ochii lumii

Share

De șase ani, Alina Eremia și Edi Barbu formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul nostru. În cadrul podcast-ului lui Mihai Morar, artista a spus cum s-au cunoscut, dar și cum decurge relația lor.

„Ne-am întâlnit la sală. A rămas una dintre pasiunile noastre comune. Noi ne știam, dar a durat până ne-am întâlnit în doi. Trei luni nu m-a abordat. A tras concluzia că nu o să răspund, după ce a aflat că eram cântăreață. După trei luni și jumătate, am ieșit cu un grup de prieteni și, după, am ieșit doar noi.

La prima întâlnire, am stat 12 ore de vorbă, nu se mai terminau subiectele. Pentru mine, cel mai important e să rezonez cu omul de lângă mine. Lui nu-i place să fie în lumina reflectoarelor. Până l-am convins să facem o copertă împreună, a durat jumătate de an, cu insistențe. E un tip foarte în banca lui, lasă lucrurile să curgă natural. De aceea a părut așa firesc totul.

Edi m-a ajutat foarte mult să fac față criticii. M-a ajutat foarte tare să încep să mă iubesc. Cumva, prin iubirea pe care mi-a acordat-o, m-a învățat să mă iubesc. De vreo lună, sunt foarte emotivă. Nu pot să mă opresc. Și mi-am zis că nu vreau să plâng. (…) Probabil datorită felului în care m-a făcut să mă simt. Când te simți cea mai frumoasă, iubită, cea mai cea, te gândești: «Poate e ceva de capul meu».

Sufăr și de «scenarită» un pic. Îmi făceam scenarii, iar dacă sunt repetitive, devin nocive. Nimeni nu e perfect, dar eu nu puteam să accept. În momentul în care vrei să fii perfect, îți scapă lucrurile care te ajută să creezi magie: vulnerabilitatea, emoțiile autentice și nefiltrate, nici iubirea nu se mai manifestă în totalitate”, a spus Alina Eremia…

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news