Anca Serea și Adrian Sînă formează, alături de cei șase copii, una dintre cele mai frumoase familii din showbizul românesc.
Frumoasa brunetă a recunoscut însă pe blogul personal că trece printr-o perioadă mai puțin plăcută, întrucât este nevoită să se mute cu familia într-o locuință mult mai spațioasă.
Vedeta se desparte cu greu de fosta casă, care a fost scoasă la vânzare sau spre închiriere, deoarece în acel loc au crescut copiii și o leagă multe amintiri.
Anca Serea a precizat că este foarte tristă din cauză că trebuie să se mute într-o casă nouă, dar face acest lucru pentru binele copiilor, ca fiecare să aibă camera lui.
„Asta e o treabă complicată… la noua casă facem ultimele retușuri, am muncit mult, mă motivează să fiu mai puternică… e greu să mobilezi șapte dormitoare și un living.
Ne dorim să avem o casă frumoasă, vrem ca cei mici să fie fericiți și noi pe lângă ei.
O să fie complicat, o să fie un proces greu. Vrem să revenim aici din când în când… casa este disponibilă pentru vânzare sau închiriere.
Este o casă superbă, casa a devenit neîncăpătoare pentru noi.
Am investit mult în acestă casă. Dacă ar fi fost suficient spațiu, nu m-aș fi despărțit de casa asta.
Plâng pentru că va fi un proces greu, sunt sigură că ne vom acomoda în noua locație”, a dezvăluit Anca Serea, conform Libertatea.
Sursa: ciao.ro