Tom Cruise și Katie Holmes au format unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood, iar despărțirea lor a șocat pe toată lumea.
Pe lângă despărțirea dintre cei doi, șocant a fost și faptul că Tom Cruise nu și-a mai văzut fiica de patru ani. Suri Cruise, în vârstă de 11 ani, a crescut fără tată, însă acest lucru nu este numai din vina lui Tom. Biserica Scientologică are o mare implicare în acest gest al actorului, pentru că în anul 2006, atunci când Katie Holmes a născut-o pe fiica lor, actorul a fost foarte fericit, spre deosebire de anul 2012, când cei doi s-au despărțit, iar lucrurile au luat o întorsătură drastică. Schimbarea bruscă de atitudine a actorului a fost, în principal, din cauza Bisericii Scientologice, de care actorul este foarte atașat, renunțând la orice pentru credința și atașamentul lui obsesiv față de Biserica Scientologică…
Această Biserică este cunoscută pentru faptul că separă familiile, odată ce unul dintre membri renunță la credință. Atunci când Katie Holmes s-a despărțit de Tom Cruise și a renunțat la Scientologie, toată lumea s-a așteptat dinainte ca actorul să rupă orice legătură cu fosta soție, lucru care s-a și întâmplat. Este de înțeles faptul că actorul nu a mai vrut să își vadă soția în acești ani, însă rămâne neclar motivul actorului de a-și părăsi fiica.