Dan Bittman a făcut noi declarații cu privire la noile restricții impuse, menite să împiedice răspândirea coronavirusului. La fel ca alte persoane, artistul nu este mulțumit de decizia care s-a luat și nu s-a ferit să facă public acest lucru.
„Mă bucur că sunt națiuni care au început să se trezească, ne-am lăsat mințiți, manipulați. Eu am jucat acest joc de un an de zile în condițiile legii, când mi s-a zis să pun mască, am pus mască, dar când văd că niște oameni se cred mai deștepți decât mine…încearcă să mă prostească pe față, nu cred că e cazul să mai stăm la discuții”, a spus acesta în cadrul emisiunii XNS.
În urma că doar câteva săptămâni, în cadrul unui podcast la care a luat parte, solistul trupei Holograf a vorbit despre cum pandemia afectează industria muzicală, spunând că măsurile luate au fost exagerate.
„Eu îmi spun oful, pentru că nu mai suport, sunt șomer de 1 an de zile. Nu fac nimic, în martie 2020 a fost ultima cântare Holograf. Restul au fost fițe, așa. Ce fac, mă recalific? Aleg altă meserie? Până la urmă, despre ce vorbim? Acum, trăim o perioadă în care, dacă cineva vrea să intre peste tine să te ia pe sus, o poate face. Legal. Asta înseamnă starea de urgență sau alertă. Ți-au tăiat drepturi și libertăți. Să o întrebăm pe doamna Șoșoacă, că e avocat. Orice avocat îți poate explica la câte drepturi ai renunțat când ai spus „Da” guvernelor.
Faptul că ei nu au abuzat până acum, e altceva. Statul în casă, purtatul măștii, etc sunt niște chestii care îți îngrădesc… Nu mă înțelegeți greșit. Ei pot să facă asta. Pot spune că ai covid și nu vrei să te tratezi. Au voie să intre peste tine în casă, dacă dai petrecere și să o închidă. Asta e povestea pe care o trăim.
Nu e pandemie, e o gripă nasoală sau ce vrei tu, dar pandemie nu e. Citesc că se vindecă mulți, iar alții mor. Deci nu e letal. Mai sunt oameni care mor din vina altora. Pe mine mă țineau în casă, am stat și am respectat, nu sunt împotriva legii și apoi văd românii cum vin acasă, de sărbători. Nu aveau timp nici să le ia datele”, a declarat artistul în cadrul podcast-ului lui Gojira.