După o săptămână de proteste, Oana Roman reacționează: „Sunt hoți și corupți”

Share

Oana Roman s-a aflat în ultima perioadă în vacanță în Scoția, departe de protestele zilnice care au loc în România. Cu toate acestea, ea a avut ieri seară o poziție despre manifestații.

dupa-o-saptamana-de-proteste-oana-roman-reactioneaza-sunt-hoti-si-corupti

Protestele care au pus stăpânire în ultima săptămână pe România au prins-o pe Oana Roman departe de pământul românesc. Aceasta se află împreună cu soțul ei în Scoția, în vacanță. Aseară însă, Oana Roman și-a exprimat pe contul personal de Facebook opinia cu privire la evenimentele din ultimele zile.

„Nu am înțeles niciodată de ce unii oameni sunt pur și simplu răi. De ce simt nevoia de a jigni, de a înjura, de a scuipa venin doar pentru că nu ești de acord cu ei, sau pentru că nu ești așa cum cred ei că ar trebui să fii. În România vorbim probabil de o lipsa a culturii democratice, într-o țară, încă, profund în urmă la capitolul civilizație. La nivel rural și preurban există zeci de mii de case și familii care nu au condiții minime de confort – apă curentă și electricitate. În sec. XXI, mulți trăiesc, din păcate, ca în Evul Mediu.

Apoi, lipsa unui sistem de învățământ echitabil face ca un număr impresionant de oameni, să nu știe să scrie și să vorbească, mulți sunt analfabeți și semianalfabeți, nu au citit niciodată vreo carte, nu au habar nimic despre țară și lumea în care trăiesc. Nu e vina lor. Multe generații au crescut într-un sistem opresiv și criminal care le tăia orice legătură cu lumea.  Dar vorbim și despre mentalități instalate aici de multe secole. Corupția, hoția, lenea, lipsa de bun simț, pilele, lipsa meritocrației există pe pământurile astea dintotdeauna.

Dacă citim texte scrise în sec. XIX sau început de sec. XX, vedem că suntem tot acolo, că mentalitățile sunt aceleași și că nu întâmplător, personajul principal al primului roman românesc era Dinu Păturică. Ne vor mai trebui probabil multe zeci de ani să evoluăm acolo unde sunt cei către care aspirăm. Există însă un simț al solidarității care se aprinde din când în când. S-a văzut asta la răscoale, la revoluția din 1848, sau în 1989. Se vede și zilele astea.

Eu nu fac politica. Nu am făcut niciodată. Uneori ne solidarizăm exemplar, doar că eu nu cred că există azi în România vreo zona politică în care să putem avea încredere! Poate sunt câțiva oameni care merită, dar nu formațiuni politice. De nici o parte. Poate că lustrația care nu s-a făcut după 1989, ar trebui făcută acum. Nu pentru un partid sau altul, căci sunt hoți și corupți de ambele părți. Nu putem să împărțim țara în două. Nu cred în buni și răi, ci doar în cei care își fac bine treaba sau nu, indiferent de ce parte se află”, a scris Oana Roman pe contul personal de Facebook…

În ultima săptămână, sute de mii de oameni au ieșit în stradă atât în România, cât și în străinătate, pentru a cere abrogarea ordonanței de urgență nr.13/2017, care prevede modificarea codului penal.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news