În ultimul timp s-a tot zvonit faptul că Lidia Buble și Răzvan s-ar fi despărțit însă cei doi au negat toate zvonurile.
Prietenii lor apropiați știu foarte bine ce se întâmplă între cei doi și au decis să lămurească pe toată lumea.
„Răzvan și Lidia se împacă și se ceartă. Adică dacă s-au certat la 9.00 dimineața și decid să se despartă, la 10.00 sunt din nou împreună. Niciodată nu poți sa-i iei în serios când spun că s-au despărțit, pentru că la fel de repede se împacă. Motivele sunt banale, practic se ciondănesc din nimicuri, gen «de ce ai pus asta aici și nu dincolo». Oricum dacă au ajuns în acest stadiu, e clar că relația nu mai merge la fel de bine ca la început. Certurile astea, fie ele și minore, nu le face bine niciunuia. Astea afectează relația”, a declarat un apropiat al cuplului.