Mirela Vaida, destăinuiri inedite despre soțul său

Share

Recent, Mirela Vaida a adus pe lume cel de-al treilea copil, iar cu această ocazie a povestit pe blogul său detalii din sala de nașteri.

Frumoasa vedetă a făcut destăinuiri despre cum s-a comportat soțul său, Alex, și ce reacții a avut atunci când a asistat la prima naștere, comparându-l, în mod comic, cu modul în care a acționat prințul Harry de curând, când soția sa, Meghan Markle, a adus pe lume primul lor copil, un băiețel. Mirela Vaida a spus despre Alex că aproape a leșinat atunci când a aflat că a devenit tată pentru prima dată.

„Bine, ca o paralelă – Prințul Harry dădea declarații din față unui grajd din care se vedeau doi cai regali și părea foarte masculin și British întregul context, iar soțul meu, imediat după prima naștere,  dădea cu «subsemnatul» în fața moașelor care-l sprijineau să nu cadă.

Era alb ca varul și cred că o fi zăcut mult și bine pe targa din hol pentru că noi, adică eu, moașa și doamna doctor, eram preocupate cu travaliul, cu împinsul, cu expulzia, adică chestii ce țin de aducerea tehnică a unui copil pe lume… Ne-am prins târziu că soțul lipsește…”, a scris Mirela Vaida…

Aceasta a povestit și despre cum a reacționat soțul său când a asistat la a treia naștere, notând faptul că între timp s-a învățat cu emoțiile, iar acum a avut o stare de spirit total diferită, făcând glume în sala de nașteri, fotografiind și căutând muzică la radioul de acolo…

„Eeee, dar la a treia naștere cine eram dom’ profesor? Alex al meu, cine altcineva? Făcea Alex poze din toate unghiurile acum… îmi era teamă să nu le pună pe grupul de WhatsApp de serviciu, așa o juca de sigur pe el… știa toate etapele nașterii, ce urmează, era expert în circulare simple în jurul gâtului copilului, făcea poante cu moașele, căuta muzică mișto la radioul din sala de nașteri”, a adăugat Mirela Vaida.

Sursa: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news