Sorin Bontea, un tătic de nota zece!

Share

În ciuda faptului că Sorin Bontea este unul dintre cei mai apreciați bucătari din România, acesta își face timp și pentru familia sa. Sorin i-a transmis fiicei sale un mesaj extrem de emoționant.

Miruna este cea mai importantă persoană din viața sa și nu uită niciodată acest lucru, în ciuda faptului că timpul său este extrem de plin și are multe proiecte pe care trebuie să le ducă la capăt.

Ca majoritatea părinților, chiar și lui Sorin Bontea i-ar plăcea ca fiica lui să îi calce pe urme și, spre fericirea sa, chiar acest lucru se va întâmpla. Miruna își dorește ca, pe viitor, să progreseze în ceea ce privește arta culinară.

Pentru a-și surprinde fata într-un mod plăcut prin intermediul contului de Instagram, câștigătorul de la Asia Express i-a adresat acesteia un mesaj. Acesta a încărcat o poză cu fiica sa, poză în care amândoi au un zâmbet larg, iar legătura dintre ei este evidentă. Fericirea de a se avea unul pe altul este extrem de vizibilă, cuvintele transmise de Sorin Bontea fiind unele de apreciere pentru fata lui: ”Bucuria unui părinte atunci când își face copilul mândru este nemăsurată! Miruna, susținătorul meu nr 1!”.

Faimosul chef a declarat că fericirea și mulțumirea pe care un tată le are în suflet atunci când vede că fata sa este cel mai mare susținător al său și că este mândră de tot ceea ce face nu se poate compara cu absolut nimic de pe această lume.

Nu a fost nevoie să treacă prea mult timp de când Sorin Bontea a publicat fotografia pentru ca fanii sa reacționeze și să le transmită doar gânduri bune: „Frumusețe de copilă!!! Să vă trăiască!!!!/ Sunteți minunați / Semănați foarte bine! / Cel mai frumos sentiment /  Vaiii ce vă seamănă! Mândria unui părinte / Un tata de zece!”.

Reacțiile fanilor săi au fost încărcate de pozitivism și de vorbe frumoase, complimentele fiind atribuite atât lui, cât și fiicei sale. Însă, acesta nu a fost primul moment în care faimosul bucătar și-a exprimat iubirea pe care o are pentru Miruna.

Sorin Bontea a fost cunoscut încă dinainte de a participa la show-ul Asia Express, acesta fiind jurat într-o emisiune din domeniul culinar, Chefi la cuțite. Fiind o fire luptătoare, care nu se dă bătută și ambițioasă, Sorin a adoptat în emisiune o atitudine dură, destul de rece. Are o mulțime de așteptări de la concurenții care vin în echipa sa și își dorește mereu să câștige.

Deoarece afișează aceste trăsături pe tot parcursul concursului, nimeni nu ar fi crezut că poate avea și o latură sensibilă, dar acest lucru a ieșit la iveală în timp ce se afla în Asia.

Gina Pistol, gazda emisiunii Asia Express, le-a pregătit o surpriză concurenților și fiecare a urmărit câte un filmuleț venit din partea celor dragi. Când a venit rândul lui Sorin Bontea, mesajul lui a venit de la fiica sa, Miruna, aceasta declarând, vizibil emoționată și cu un zâmbet larg pe față, că, indiferent de rezultat, este extrem de mândră de el: „Uite până unde ai ajuns! Uite câte ai putut să faci! Suntem toți foarte mândri de tine și ne este foarte dor de tine, dar trebuie să stai în continuare în competiție, să dai tot ce poți și să câștigi și, chiar dacă nu vii cu premiul acasă, faptul că ai ajuns până aici, având în vedere cât de greu este, este uimitor!”…

Sorin Bontea a reușit să ajungă foarte repede în inimile fanilor, chiar din primele episoade ale emisiunii, echipa sa clasându-se printre cele preferate. Nu doar că a câștigat emisiunea, dar și-a făcut mândră familia!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news