Ceai de fenicul benefic pentru afecțiuni ale sistemului circulator

Share

Ceai de fenicul pentru stabilizarea nivelului de colesterol, afecțiuni ale sistemului circulator și boli ale sitemului osos.

Ceai de fenicul

Ceai de fenicul – o infuzie simplă, accesibilă, care poate avea efecte uimitoare în tratarea și ameliorarea mai multor deficiențe ale organismului. Feniculul este o plantă foarte populară în zona mediteraneană, aici avându-și și originile. Acesta seamănă, din punct de vedere vizual, cu mărarul și se poate întrebuința atât în bucătărie, pentru numeroase feluri de mâncare, pentru aromatizare, cât și în tot felul de tratamente naturiste. Spre exemplu, afecțiunile sistemului digestiv pot fi tratate cu ușurință dacă introduceți în cantitatea de lichide consumată zilnic și câteva sute de mililitri de ceai de fenicul.

Ceai de fenicul proprietăți și beneficii

Fie că este consumat integral sau doar în porțiuni, feniculul este o plantă bogată în potasiu, sodiu și vitamine (A, B6, C). De toate acestea vă puteți bucura prin prepararea unui ceai de fenicul. O astfel de infuzie se recomandă în tratarea unor afecțiuni serioase precum cele cardiovasculare. Iată care sunt cele mai importante beneficii pe care le puteți obține prin consumarea unui ceai de fenicul:

  • Stabilizarea nivelului de colesterol – dacă vă confruntați cu oscilații serioase ale nivelului de colesterol, puteți suplimenta medicația dată de doctori cu o cantitate rezonabilă de ceai de fenicul. Acesta previne formarea depozitelor de grăsime, mai ales pe vasele de sânge. Este ideal, în acest caz, ca ceaiul să se bea după mesele principale ale zilei.
  • Boli de inimă – pe lângă tratamentele aferente, fie medicamentoase, fie naturiste, afecțiunile cardiace pot fi ameliorate printr-o cură regulată ținută cu ceai de fenicul. Infuzia poate fi foarte eficientă pentru prevenția unor boli grave printre care și infarctul miocardic sau aritmia.
  • Afecțiuni ale sistemului circulator – dacă vă confruntați cu probleme de circulație sau cu afecțiuni ale vaselor de sânge, ceaiul de fenicul vă poate fi un aliat de nădejde în tratarea acestora. Acesta ajută la fluidizarea sângelui și scade presiunea arterială.
  • Boli ale sistemului osos – și în cazul în care vă confruntați cu o sănătate precară a oaselor puteți consuma cu regularitate ceai de fenicul. Acesta ajută la buna funcționare a sistemului osos și menține sănătatea oaselor la nivel optim.
  • Afecțiuni ale pielii – consumul regulat de ceai de fenicul este ideal și pentru tratarea unor afecțiuni dermatologice, fie mai severe, fie mai ușor de controlat. Printre acestea se numără psoriazisul, acneea severă sau juvenilă, petele pigmentare și altele. De asemenea, infuzia pe bază de fenicul ajută la menținerea elasticității pielii, astfel încât aceasta să arate sănătoasă și tânără.
  • Previne cancerul – feniculul este un ingredient accesibil care poate fi infuzat, urmând ca băutura obținută să fie consumată spre a preveni anumite forme de cancer. Efectul anticangericen al ceaiului de fenicul este recunoscut peste tot în lume, această băutură fiind recomandată și pacienților care se află sub tratament.

Ceai de fenicul – roluri esențiale

Pe lângă beneficiile sale absolute în tratarea diferitelor afecțiuni, infuzia de fenicul are o mulțime de alte întrebuințări de care trebuie să profităm. Acestea nu numai că vă vor simplifica semnificativ viața de zi cu zi, ci vă vor îmbunătăți tonusul. Iată care sunt rolurile esențiale ale unui ceai de fenicul:

  • Rol energizant – feniculul este o plantă care dă prospețime atât în numeroasele feluri de mâncare în care este folosit, cât și în ceaiuri. Fie că optați pentru un ceai de fenicul simplu, fie că preferați să combinați mai multe plante asemănătoare, veți obține o băutură aromată și foarte revigorantă. Aceasta poate înlocui cu brio cafeaua, fiind o alternativă mult mai sănătoasă.
  • Rol calmant – atunci când vă confruntați cu agitația, insomniile sau stările de stres și accese de furie, este ideal să consumați un ceai de fenicul fierbinte. Acesta vă va induce aproape instantaneu o stare de calm și relaxare. Efectul poate fi observat și la nivelul pielii, căci, folosit extern, ceaiul calmează tenul și reduce roșeața.
  • Rol antiinflamator – o cantitate rezonabilă de ceai de fenicul ajută la prevenirea și tratarea inflamațiilor, fie că acestea apar în mediul intern sau la exterior. Inflamațiile sunt diminuate rapid și este nevoie de o cură cu ceai de câteva zile pentru tratarea lor.
  • Rol stimulator – în această privință, ceaiul de fenicul stimulează atât secrețiile din corp, cât și memoria sau activitatea bilei. Spre exemplu, această infuzie se recomandă femeilor care alăptează, pentru a stimula producerea laptelui matern. Secrețiile de bilă sunt și ele stimulate de un ceai de fenicul, acesta fiind de mare ajutor și în cazul afecțiunilor de memorie.

Ceai de fenicul – preparare și consum

Dacă vă confruntați cu deficitul de vitamine, este important să știți că vitaminele A, B, C și D se găsesc în cantități generoase în ceaiul de fenicul. Acestea, alături de potasiu, seleniu și antioxidanți fac ca această infuzie să fie de un real ajutor pentru sănătate, mai ales dacă sistemul vostru imunitar nu dă randament așa cum v-ați fi așteptat.

În ceea ce privește modul de preparare, un ceai de fenicul se obține la fel ca orice altă infuzie: peste două lingurițe de plantă uscată se adaugă circa 200 sau 250 de mililitri de apă clocotită. Se lasă la infuzat pentru zece minute, apoi se strecoară lichidul și se bea. Acesta poate fi consumat și rece, dacă preferați să pregătiți o cantitate mai mare care să vă ajungă pentru toată perioada zilei. Cu toate acestea, ceaiul de fenicul se poate obține și din semințele plantei sau din bulb. Poate fi folosită și pulberea, căci aceasta se dizolvă ușor în apă.

Cantitatea ideală de ceai de fenicul consumată pe parcursul unei zile variază de la 350 la 500 de mililitri. Este indicat să nu depășiți acest prag maxim, căci, în caz contrar, băutura poate  avea anumite efecte adverse. Consumat în cantitățile indicate, dar și la recomandarea unui medic specialist, ceaiul de fenicul are rol stabilizator pentru echilibrul hormonal sau gastrointestinal, este de ajutor în eliminarea surplusului de kilograme, optimizează funcțiile sistemului respirator, dar și pe ale celui imunitar…

Sindromul premenstrual poate fi tratat cu ajutorul acestui ceai de fenicul, mulțumită efectului calmant imediat. Același lucru este valabil și în cazul migrenelor, durerilor abdominale, simptomelor de răceală și gripă, tulburărilor digestive, tulburărilor de memorie sau în cazul durerilor articulare.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news