Cu toții ne dorim să știm care ouă sunt bune ca să le consumăm și cum trebuie să le alegem atunci când mergem la cumpărături.
Atunci când vine vorba de ouă, toată lumea tinde să se gândească la cele de găină. La fel de bune sunt și cele de prepeliță, struț și bibilică. Ouăle de rață și de gâscă trebuie consumate cu moderație sau chiar evitate, deoarece sunt bogate în colesterol.
Ouă bune – beneficii
Când ne referim la ouă bune, acestea pot fi considerate drept super alimente, întrucât sunt complexe, au în compoziția lor câte ceva din majoritatea nutrienților. Iată beneficiile pe care le aduce consumul acestora, conform studiilor:
• Consumul de ouă bune oferă organismului nostru o cantitate ridicată de vitamine (A, B5, B6, B12, B9, D, E, K, calciu, fier, zinc), dar și minerale precum fosfor și seleniu.
• Când ne hrănim cu ouă bune, primim de la acestea acizii grași esențiali Omega-3, care scad nivelul trigliceridelor din sânge, una dintre cauzele afecțiunilor cardiace.
• Dacă introducem ouă bune în meniu, ne oferă o mulțime de nutrienți, aproape toți de care avem nevoie, iar unii dintre aceștia se găsesc mai rar in dietele moderne.
• Cu toate că și aceste ouă bune conțin o cantitate mare de colesterol, nu afectează colesterolul din sânge. Ficatul este cel care produce o cantitate mare de colesterol, dar atunci când consumăm mai multe ouă bune, ficatul produce mai puțin, iar nivelul nu se modifică mult, iar dacă se modifică, este vorba despre colesterolul care este considerat bun, HDL. Un studiu arată că două ouă bune consumate pe zi, timp de șase săptămâni, au crescut nivelul de colesterol HDL cu până la 10%. Acest lucru variază, desigur, de la persoană la persoană, însă în 70% dintre cazuri, consumul de ouă bune nu este periculos. Singurele persoane care trebuie să evite ouăle indiferent de natura lor sunt cele alergice, iar cele cu diferite afecțiuni, precum hipercolesterolemie tulburări genetice trebuie să minimizeze sau să nu le consume deloc.
• Ouăle conțin mai mult de 100 mg de colina, care este un nutrient esențial asemănător cu o vitamină care ajută la formarea celulelor membranoase și are un rol important în producerea moleculelor de semnalizare neurale și are multe funcții.
• Ouăle conțin antoxidanți importanți pentru sănătatea ochilor, mai exact, luteină și zeaxantină; acestea au rol în reducerea riscului de a face cataractă sau degenerescență maculară.
• Dat fiind faptul că ouăle conțin cantității mari de proteine, acestea reprezintă o parte importantă și indispensabilă din cadrul dietei oamenilor activi. Albușul este extrem de bogat în proteine, fiind de preferat atunci când ținem o dietă, deoarece menține masa musculară, dar poate deveni nociv pentru organism atunci când este consumat în cantități mari. Gălbenușul este bogat în grăsimi sănătoase. Pe lângă proteinele din albuș, un ou conține vitamine și minerale. Valoarea calorică a unui singur ou este de aproximativ 75 de kilocalorii.
Citește și: 15 întrebuinţări ale sării de masă la care nu te-ai fi gândit
Ouă bune pentru slăbit
Ouăle sunt ideale pentru slăbit și menținerea siluetei deoarece sunt sățioase, au multe proteine, nutrienți și toți acizii grași esențiali, dar au și o cantitate redusă de calorii. De regulă, la o masă oamenii obișnuiesc să consume două-patru ouă. Trei ouă fierte au mai puțin de 240 de calorii, iar împreună cu o porție de legume obținem doar circa 300 de calorii. Cercetările au arătat că ouăle consumate la micul dejun au condus la o pierdere în greutate cu 65% mai mult.
Consumați ouă fierte
În general, oamenii sunt tentați să consume ouă prăjite. Prin acest mod de preparare, valoarea calorică este ridicată, iar așa-numitele grăsimi sănătoase din gălbenuș se transformă în grăsimi nesănătoase. Cea mai sănătoasă metodă de preparare este cea prin care oul se fierbe. În acest fel, calitățile nutriționale nu i se vor modifica.
Oul de găină este cel mai consumat
Cele mai populare ouă din alimentația omului sunt reprezentate de cele de găină, deoarece sunt produse în cantități foarte mari față de celelalte tipuri în urma informațiilor furnizate de medicalnewstoday.com.
Consumați ouă de prepeliță
Este indicat să încercăm să consumăm ouă de prepeliță. Acestea au o valoare nutrițională mai ridicată față de oul de găină, de aproximativ trei sau patru ori, chiar dacă au un volum mult mai redus (aproximativ nouă grame). Acestea pot fi consumate de mai multe ori pe zi.Conțin proteine, minerale foarte valoroase și antioxidanți.
Oul de rață trebuie consumat cu moderație
Oul de rață conține cantități mari de vitamine, proteine și minerale rare pe care oul de găină nu le conține. Gătit, acesta își dublează cantitatea de colesterol, de ceea se recomandă consumul acestuia cu moderație. Datorită faptului că aceste ouă pot fi contaminate cu ușurință cu Salmonella, se recomandă evitarea consumului zilnic.
Oul de gâscă este o sursă nemaipomenită de vitamina D și complexul de vitamine B
Oul de gâscă este bogat în grăsimi sănătoase, minerale, vitaminele D și B. Un singur ou de gâscă poate asigura aproximativ nouă procente din doza zilnică recomandată de vitamine, calciu și fier. Din cauza dimensiunilor acestuia, se recomandă consumarea unui singur ou într-o zi.
Din cauza cantității foarte mari de colesterol, nu se recomandă consumarea acestora în fiecare zi.
Oul de bibilică este sărac în colesterol
Ouăle de bibilică sunt gustoase și foarte sănătoase datorită faptului că acestea conțin o cantitate foarte redusă de grăsimi față de alte tipuri de ouă.
Oul de struț este foarte gustos
Oul de struț este consumat încă din antichitate.Un singur ou de struț este echivalentul a 24 de ouă de găină, iar fieberea sa durează aproximativ o oră. O omletă obținută dintr-un singur ou este suficientă pentru 15 persoane…
Câte ouă bune este indicat să consumăm?
În multe ghiduri de nutriție se recomandă consumul a cel mult trei ouă pe săptămână. Majoritatea experților susțin însă că nu este nicio problemă dacă se consumă un ou pe zi.
Meet the Experts
- Dr. Michael Greger – Dr. Michael Greger este un medic și autor, cel mai bine cunoscut pentru munca sa privind nutriția pe bază de plante și cartea „Cum să nu mori”. Colaborează cu NutritionFacts.org
- Dr. Andrew Weil – Dr. Andrew Weil este un pionier în medicina integrativă, promovând abordări holistice pentru sănătate și bunăstare. Este fondatorul Andrew Weil Center
- Dr. Josh Axe – Dr. Josh Axe este un nutriționist și chiropractician care educă despre remedii naturale și nutriție funcțională. Este cofondator Ancient Nutrition
- Dr. T. Colin Campbell – Dr. T. Colin Campbell este biochimist și autor al studiului „The China Study”, subliniind beneficiile unei diete pe bază de plante și alimente integrale. Este asociat cu Universitatea Cornell.
- Dr. Joel Fuhrman – Dr. Joel Fuhrman promovează dietele dense în nutrienți și este creatorul dietei Nutritarian. Conduce propriile programe de wellness.
- Dr. Jason Fung – Dr. Jason Fung este un nefrolog și autor cunoscut pentru expertiza sa în posturi intermitente și diete sărace în carbohidrați. Conduce programele „The Fasting Method”.