Piureul din conopidă cu brânză și usturoi este o rețetă de mâncare sănătoasă de origine franțuzească, ce se prepară în 25 – 30 de minute.
Piureul din conopidă cu brânză și usturoi se poate consuma atât ca atare, cât și drept garnitură pentru diverse fripturi. Vă prezentăm cum puteți prepara o cantitate pentru patru porții conform datelor furnizate de campbells.com.
Ingrediente pentru conopidă cu brânză și usturoi:
- 1 căpățână de conopidă, de aproximativ 1 kg
- 1 cană de brânză rasă Cheddar
- 60 g cremă de brânză
- 1 lingură de usturoi călit
- 1 lingură de sare de mare
- ¼ lingură de piper negru măcinat
Mod de preparare pentru piure din conopidă cu usturoi:
- Curățați conopida, apoi o tăiați în bucăți mari, de circa 7-8 cm.
- Puneți bucățile de conopidă într-un steamer (vas pentru gătit la aburi) și lăsați-le la înăbușit cam 15 minute, până când se înmoaie.
- Între timp, amestecați restul ingredientelor într-un bol.
- Când s-au înmuiat bucățile de conopidă, scurgeți apa și le treceți printr-un robot de bucătărie sau blender, împreună cu restul ingredientelor din bol și le procesați până obțineți un piure fin.
- Presărați sare și piper după gust.
- Așezați piureul într-o caserolă și adăugați brânză rasă pe deasupra.
- Introduceți la cuptor caserola cu piure, la o temperatură de 175º C, până s-a pătruns în întregime…
Poftă bună!
Citește și: Zucchini cu porumb și Parmezan