HomeStiri Madonna, cercetată de Serviciul Secret în urma unui protest

Madonna, cercetată de Serviciul Secret în urma unui protest

autor Elena Yvette
739 views 2 minute timp de citit

Protestele anti-Trump au luat o amploare neașteptată, alături de milioanele de cetățeni care au ieșit în stradă alăturându-se și vedete de la Hollywood. Madonna a declarat în timpul marșului că s-a gândit să arunce în aer Casa Albă, iar pentru acest lucru va fi cercetată de Serviciul Secret.

Madonna, cercetată de Serviciul Secret în urma unui protest

Sub egida „Marșul femeilor”, zeci de doamne și domnișoare s-au adunat sâmbătă în SUA, pentru a-și apăra drepturile civile și pentru a-și arăta disprețul față de noul președinte. Acestea au purtat pe cap căciuli și pălării roz ca semn distinctiv.

La protest au participat mai mulți artiști de la Hollywood, printre care s-a numărat și Madonna. Aceasta a fost și pe timpul campaniei electorale o susținătoare declarată a lui Hillary Clinton, spunând în timpul unui concert că le va face sex oral tuturor celor care vor vota cu democrata.

De data aceasta, Madonna a șocat din nou prin modul în care a ales să își declare dezgustul față de republicanul Donald Trump. În timpul discursului pe care l-a ținut, artista a declarat că ar vrea să arunce în aer Casa Albă, dar că este conștientă că acest lucru nu va schimba cu nimic faptul că republicanul este președintele SUA.

„Sunt furioasă. M-am gândit să arunc în aer Casa Albă, dar ştiu că asta nu va schimba nimic. Nu putem cădea pradă disperării. Trebuie să ne iubim unul pe altul, altfel murim. Aleg dragostea. Sunteţi de acord cu mine?”, a declarat Madonna în timp ce le cerea manifestanților să strige „Alegem dragostea!”.

Artista le-a mai cerut femeilor să fie unite în fața unui președinte care nu le apreciază.

„Binele nu a câştigat alegerile, dar binele va învinge în final. Suntem departe de final, cu acest marş începe povestea noastră. Revoluţia începe aici, cu lupta pentru dreptul de a fi libere, de a fi egale. Să mărşăluim împreună în întuneric şi să le arătăm că nu ne e teamă, că nu suntem singure, că nu renunţăm, că este o putere în unitatea noastră”, a mai transmis ea femeilor prezente la marș…

Conform celor de la DailyMail, în urma declarațiilor făcute de Madonna, Serviciul Secret va începe să o cerceteze.

Abonează-te pe:Yve.ro news
Loading RSS Feed
Loading..