Adela Popescu, declarațiile care au șocat pe toată lumea: „Pielea mea începe să miroasă a pește”

Share

Constantin Enceanu a fost invitat în cadrul emisiunii Vorbește Lumea și a făcut câteva declarații despre cum își răsfață soția din punct de vedere culinar. Adela a spus că și ea și soțul ei gătesc des, în special pește, și a făcut o glumă pe această temă.

„Dacă vreau să îi fac o surpriză soției mele, dimineața, când pleacă, îi gătesc. Dacă vreau să îi fac o surpriză la 16:30, când ajunge acasă de la serviciu, mă pricep să fac și un ostropel cu mămăligă.

M-am tot uitat la soție când gătea. De asta am făcut și restaurantul pe care îl avem. Îi place mult să stea în bucătărie. Nu știu dacă soțul te-a răsfățat, Adela, dar eu de multe ori am gătit”, a spus Constantin Enceanu la Vorbește lumea.

„Pielea mea începe să miroasă a pește, mâncăm broccoli cu pește de multe ori. La noi nu există carne de porc”, a mărturisit Adela Popescu.

De curând, actrița a anunțat că ea și Radu Vâlcan au dat avansul pentru un apartament la mare în care urmează să se mute în zilele libere, chiar din vară. Pe pagina sa de Instagram, vedeta PRO TV a povestit cum i-a venit această idee.

„Nu a fost chiar o ceartă, ci o discuție la intensitatea cuvenită, pe măsura deciziei ce trebuia luată. Ne luăm sau nu un apartament la mare?! Aceasta era întrebarea. Mărturisesc că nici nu ne trecuse prin cap așa ceva, până când fratele meu ne-a povestit despre proiectul din Olimp. Mai mult în joacă, prin iulie, am mers la o discuție cu ei, la biroul lor de la mare. Tot eram pe litoral, știți cum e. Mi-a plăcut atât de tare proiectul, încât, din ziua aceea, am fost sigură că asta trebuie să facem, să luăm un apartament acolo. Am simțit, pur și simplu. Mult timp, Radu a crezut că glumesc”, a spus aceasta pe pagina sa de Instagram…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news