Adela Popescu, despre provocările vieții de părinte

https://yve.ro/wp-content/uploads/2019/04/screen-16.10.3409.04.2019.jpg

Adela Popescu obișnuiește să împărtășească cu fanii săi experiențele prin care trec ea și soțul său, Radu Vâlcan, în postura de părinți cu doi copii.

screen-16.10.34[09.04.2019] in Stiri Mondene

Recent, aceasta a scris pe blogul său despre cum fiul său cel mare s-a manifestat gelos atunci când frățiorul său a venit pe lume, dar și cum a reușit să remedieze această situație.

„Copilul se acomodase, îi plăcea și ce trai pe vătrai trăiam noi liberi până la patru, când puteam să ne ocupăm doar de bebeluș. Cu toate astea, trag acum concluzia ca tare bine am procedat ținându-l pe lângă casă in toată aceasta perioadă. (…) Dacă eu și Alexandru ne jucăm în sufragerie și din dormitor auzeam că frățiorul s-a trezit, înghițeam în sec un minut până când Alexandru îmi atrăgea singur atenția rugându-mă să mă duc la el. În felul asta el înțelegea că a fost dorința lui să mă duc, nu că am ales să las joaca noastră în favoarea frățiorului.

Dacă alăptez și Alexandru face pipi și vrea să îl însoțesc, cu siguranță întrerup alăptatul și merg cu el la baie. Ne-a testat permanent din primul moment în care am intrat cu bebe în casă, dar după ce s-a lămurit că «suntem ai lui»  în continuare, s-a relaxat total. Îl pupă de fiecare dată când îl vede. De multe ori o face demonstrativ, dar l-am surprins și când nu știa că este văzut, făcând același lucru. În clipa asta simt că ar putea să îi facă rău doar din greșeală, dar cu toate astea alegem să nu îi lăsăm nicio clipă împreună nesupravegheați.

Cred că a fost bine și din punctul asta de vedere că Alexandru a petrecut timp mult cu noi și că nu a mai mers la grădiniță. A putut să se obișnuiască cu situația așa cum este ea, prin prezența să și nu prin absența. Sigur că au fost și zile în care am rămas singură cu amândoi și tot ce îmi doream era să supraviețuiesc. Efectiv nu îmi dădeam seama cum aș putea să mai fac și activități educative cu el. Imposibil. Așa că de cele mai multe ori, după micul dejun acasă și plimbarea în parc de dimineață, mergea pe la mamaie să mai bricoleze, picteze, recite și alte plăceri «ciudate» pe care le au cei doi. El și mamaie. În tot acest timp reușeam să fiu numai pentru cel mic, să îl dezmierd, pupăcesc, să îi acord atenție numai lui.

Dar, cu toată organizarea noastră, a fost o perioada în care, Alexandru, deși se purta foarte frumos cu frățiorul, era mai tot timpul nervos. Nimic nu îl mulțumea. Testa limitele permanent și îi sarea țandăra din te miri ce. Pe atunci dormea cu tati și eu cu bebe. De când l-am relocat în patul meu, crizele au dispărut și acum e o minunăție de copil. Înțelegător, receptiv, atent, blând, vesel”, a scris Adela Popescu…

Sursa: spynews.ro

Abonează-te pe:Yve.ro news

Postat de Negriu Elena

Îmi place să trăiesc prin povești și să le aduc la viață prin cuvinte. Eu sunt Elena Negriu, redactor la yve.ro, iar fiecare zi este o nouă oportunitate de a explora și de a împărtăși cele mai fascinante aspecte ale vieții. Cu o pasiune pentru descoperirea celor mai recente tendințe și inovații, scriu articole care nu doar informează, ci și inspiră și provoacă gândirea. Mă bucur să transform idei complexe în texte captivante, abordând subiecte diverse precum modă, frumusețe, stil de viață sănătos și călătorii. Îmi place să găsesc unghiuri unice și să le explorez în profunzime, oferind cititorilor o perspectivă nouă și valoroasă. Fiecare articol este scris cu grijă și pasiune, cu dorința de a crea o experiență de lectură memorabilă și îmbogățitoare. Cred în puterea cuvintelor de a schimba vieți și de a aduce oamenii împreună. Prin articolele mele, îmi propun să creez o legătură autentică cu cititorii, oferindu-le nu doar informații utile, ci și o sursă constantă de inspirație și motivație. Scrisul este pentru mine o formă de artă și o chemare, iar prin munca mea, vreau să contribui la crearea unui spațiu online unde fiecare cititor se simte văzut și auzit. Fiecare poveste pe care o scriu este o aventură, o călătorie în necunoscut, care aduce lumină asupra celor mai interesante și relevante subiecte. Haideți să explorăm împreună această lume minunată și să ne bucurăm de fiecare descoperire! email: elena.negriu@yve.ro

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *