Adelina Pestriţu, momente de panică din cauza fiicei sale: „Tot ce se întâmplă…”

Share

Adelina Pestrițu nu stă foarte bine cu stresul atunci când vine vorba de fiica sa. Aceasta susține că stă ca pe ace în momentul în care cea mică este la grădiniță, dar încearcă să țină situația sub control, pe cât posibil.

„Dacă era după mine, probabil că aș fi montat și niște drone permanente deasupra instituției, niște raze X cu senzori de mișcare și un telescop sau camere video pe clădirea de vizavi, care să-mi arate tot, în timp real, însă încerc să mă autocontrolez și să nu fiu o mamă exagerată. Pentru binele meu și al ei”, a spus Adelina Pestrițu pentru cei de la viva.ro.

„La grădiniță învață cum să fie independentă și se dezvoltă altfel decât o face acasă, oricât ne-am strădui noi. Colectivitatea are rolul ei important în viața fiecăruia dintre noi și respect asta. Știu că o lăsăm pe mâini bune și tot ce se întâmplă ni se povestește și vedem și noi în comportamentul și preocupările ei. Evident că o duc în fiecare dimineață cu emoții și dor, dar știu că totul este spre binele și dezvoltarea ei”, a mai spus aceasta.

Adelina Pestrițu nu a fost nepăsătoare în momentele dificile

„Nu ne-au ocolit nici pe noi momentele de «dramă», însă le-am depășit cu succes, după un timp. Comunicarea este cheia în astfel de situații. I-am explicat că nu o abandonăm la grădiniță, ci că, pur și simplu, va avea parte de timp de calitate, într-un alt mediu, în care va învăța o mulțime de lucruri noi și folositoare și în care își va face prieteni de vârsta ei, cu nevoile și preocupările ei. La început a fost mai greu, apoi am intrat pe un făgaș normal.

Nu sunt interesată de cum mă văd oamenii, ci mai degrabă de cum să fac să nu îi deranjez, să nu îi supăr și să nu mă considere altfel decât sunt de fapt, un om simplu și absolut normal, care știe ce înseamnă bunul-simț și respectul”, a mai spus femeia de afaceri pentru sursa menționată anterior…

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news