Alina Pușcaș a dezvăluit care este viciul său

Share

Alina Pușcaș, actriță și prezentatoarea emisiunii Te cunosc de undeva!, a făcut mărturisiri inedite despre viciul său și planurile pe care le are pentru perioada următoare.

Aceasta este însărcinată cu al treilea copil și a luat o decizie pe care a comunicat-o și fanilor săi, dezvăluind totodată și care este viciul său.

„Bună dimineaţa! Să aveţi o săptămână aşa cum e acum afară, cu mult soare. Voiam să o felicit pe Ruxi, prietena mea, care este la câteva luni de zile de «NO FACEBOOK». Nu mă înţelegeţi greşit. Nu susţin vreo campanie ANTI FACEBOOK, dar ştiu ce înseamnă să fii absolut dependent de Facebook. Am avut şi eu nişte ani în care am făcut asta şi a fost foarte greu.

Am renunţat şi eu de ceva timp la Facebook, dar am renunţat. La modul că nu mai stau pe Facebook, nu răspund la mesaje private, nu caut informaţii pe Facebook. Doar postez automat, de pe Instagram se duce direct pe Facebook. Atât. Tot ceea ce postez. Cred că am vreo trei sau patru ani de când nu mai stau pe Facebook deloc şi mă simt, sincer, mult mai bine. Parcă suntem la Facebook-iştii anonimi.

În concluzie, îmi ajunge un singur viciu şi anume Instagram. Nu pot face faţă la mai mult de atât pentru că am timpul mai mult decât limitat. Recunosc că şi Instagram-ul îmi ocupă destul de mult timp, aşa că… sincer, îmi ajunge!”, a mărturisit Alina Puşcaş pe pagina sa de socializare.

Cea de-a treia sarcină a Alinei Pușcaș este mai dificilă, spre deosebire de celelalte două, dar analizele i-au ieșit bine…

„E o sarcină care nu seamănă absolut deloc cu celelalte două. Din a doua lună mi-a fost exagerat de rău și nu știam ce se întâmplă cu mine, pentru că până în cea de-a opta săptămână de sarcină nu mi-a ieșit niciun test pozitiv lucru care, la acel moment, mă ducea cu gândul la vreo problemă medicală gravă căci, cum spuneam, nu aveam niciun motiv să cred că sunt însărcinată. Așadar, mi-a fost foarte rău și chiar și în prezent îmi este zilnic rău, dar parcă de la o săptămână la alta tot mai puțin. Stările de somnolență sunt la ordinea zilei, o foame de lup de necontrolată, dureri musculare abdominale. Partea bună este că toate testele au ieșit perfecte, așa că nu am motive de îngrijorare de vreun fel”, a declarat aceasta.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news