Andra este cum nu se poate mai fericită. Ce veste a dat

Share

Andra trăiește una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții sale. Aceasta nu este doar una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, ci are și o familie superbă.

Aceasta precizează de câte ori are ocazia faptul că se simte fericită și împlinită alături de copiii și soțul ei, Cătălin Măruță.

Simpatica artistă și-a aniversat ziua de naștere pe data de 23 august, când a împlinit frumoasa vârstă de 33 de ani, iar cu această ocazie a postat un mesaj deosebit de emoționant.

Artista și-a anunțat fanii că are motive să zâmbească în fiecare zi și le-a făcut o bucurie fanilor, deoarece și-a arătat aprecierea față de ei.

Îndrăgita cântăreață și vedetă de televiziune a încărcat și o fotografie în care apare împreună cu cei doi copii, David și Eva, și cu soțul ei, Cătălin Măruță.

Fotografia respectivă este un tablou de familie superb, în care toți zâmbesc și se poate observa cum radiază de fericire.

,,De ziua mea, am tot ce îmi doresc. Sunt liniștită, sănătoasă, am motive să zâmbesc în fiecare zi. Fac ce îmi place și am cei mai frumoși fani alături de mine!

Vă doresc și vouă să vă simțiți la fel de împliniți! ♥”.

Postarea a strâns un număr impresionant de like-uri și comentarii, fanii întrecându-se în a îi face urări, în a îi transmite gândurile de bine și a îi aduce complimente pentru frumoasa sa familie.

Andra s-a remarcat încă de la lansare ca fiind una dintre vocile de aur din showbizul românesc, dar a ieșit în evidență și datorită faptului că este o familistă convinsă, având o căsnicie stabilă, ferită de scandaluri…

Sursa: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news