Vlăduța Lupău a anunțat că este însărcinată

Share

Vlăduța Lupău a anunțat că este însărcinată pentru prima dată. Aceasta a dat vestea cu mare entuziasm, exprimând toate sentimentele pe care le are în acest moment.

Fanii s-au bucurat foarte mult pentru ea, mai ales că unii dintre ei și-au dat seama că aceasta urmează să aducă pe lume primul său copil. Vlăduța Lupău nu a oferit foarte multe indicii despre cele întâmplate, vrând ca totul să fie o surpriză.

„Minunea mea 👶🏻 🤰🏽👼🏻 …azi, de BUNA VESTIRE… primele cuvinte pe care vreau să ți le spun și să le știi și tu sunt: Îi mulțumesc Lui Dumnezeu în fiecare clipă, din toată inima mea, că te-a pus pe tine, cel mai mare dar al Lui, în pântecele meu! Și, abia după ce ți-am zis asta, îți spun că… te iubesc!

Abia aștept să pot să-ți povestesc toată povestea ta și cât de multe «figuri» ai făcut până azi… d-apoi de azi încolo 😅 (nu-i nimic, în lumea asta, unde te așteptăm, se zice că părinții iartă și uită orice copiilor lor)… și, totodată, să-ți mai povestesc și cât de mare este puterea Lui și ce minune mare ești tu. Am așteptat această zi în care să zic în gura mare că voi fi «mămică» … (woow!!!) Da! Eu ❤️ voi fi mămica ta! Ce zici?!… stai să vezi ce mămică 🥰 … și staaaai să vezi ce tătic! (O să ne «batem» de la care pe care iubește mai tare!).

Ce mai vreau să știi… nu-ți promit că îți voi da marea și sarea în viața ta, dar îți promit că te voi învăța să-L iubești pe Dumnezeu și, atunci, El îți va da tot ceea ce îți dorești. Crede-mă! 🙏🏼 Te iubesc, minune, și abia aștept să ne vedem! Știu sigur că va fi dragoste mare și nemuritoare între noi. Cu drag, mami! 🤍”, a scris Vlăduța Lupău în mediul online…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news