Vloggerul Selly a pierdut 120.000 euro in 3 luni in urma pandemiei

Share

Vloggerul Selly a declarat ca el si trupa 5Gang au pierdut 120.000 euro in urma pandemiei.

”Nu am făcut un calcul, dar de mulți (bani, n.r.). Foarte, foarte mulți, pentru că s-au anulat foarte multe concerte în perioada asta. Din martie până acum era probabil cea mai bogată perioadă în concerte, atât evenimente private cât și evenimentele noastre din turneu, care, după cum știți, s-a amânat.

Nu știu exact cât vine pe fiecare eveniment, dar dacă e să fac acum o aproximare, cred că 5Gang a pierdut undeva la 120.000 euro în 3 luni, ceea ce e destul de mult.

5Gang

Trebuie să rețineți că aici nu e vorba de banii noștri, e vorba de toți banii pe care îi generează evenimentele astea, banii cu care sunt plătiți tour-managerii, cu care este plătită prodcția show-ului, de la ecrane led la boxe și așa mai departe. Mai sunt banii cu care plătim casa de discuri, adică sunt foarte multe părți implicate în treaba asta, nu e vorba doar de noi aici.

N-am pierdut eu, pe persoană fizică banii ăștia, dar noi, ca entitate, ca 5Gang, cam atât am pierdut din concerte anulate. Nu-i nici o problemă, siguranța e pe primul loc, sănătatea e pe primul loc, nu asta ne interesează pe noi acum. Ne interesează când putem să defășurăm concerte în condiții de siguranță. Noi explorăm și opțiunea asta de drive-in, să facem niște conecrte în care să puteți veni cu mașinile și să stați să ne vedeți dar nu știu dacă o să facem treaba asta, cel mai probabil o să așteptăm până când o să putem desfășura concerte pe bune, în aer liber, cu public, exact ca înainte. Și atunci o să dăm drumul în forță la concerte”, a explicat Selly intr-un vlog.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news