Andra spune cum își apără copiii de răutățile celor din jur

Share

Andra și Cătălin Măruță au doi copii: Eva, în vârstă de șase ani, și David, în vârstă de zece ani. Fiind copiii unor persoane publice, automat, sunt expuși publicului și tuturor lucrurilor ce vin din partea acestuia. În cadrul unui interviu, artista a spus cum reușește să îi țină pe copii departe de răutățile celor din jur.

„Până acum, am reuşit să îi protejăm, da, pentru că am stat lângă ei când au descoperit ecranele, tehnologia. Le-am arătat ce au voie să facă, să joace anumite jocuri educative, de exemplu, sau să îşi sune bunicii.

Pe măsură ce au evoluat, mai ales în ultimul timp, când au făcut şi ore online, au devenit mai independenți, dar au şi înţeles care sunt «regulile»: că Internetul este un spaţiu vast şi că, aşa cum pe stradă nu vorbim cu necunoscuţi, nici în online nu facem asta şi nu credem sau nu punem la suflet tot ce citim”, a spus Andra pentru cei de la okmagazine.ro.

„Am fost și cred că sunt și acum, ca persoană, expusă publicului. Totuși, am o personalitate care mă face să nu observ răutățile și foarte puține ajung la mine cu adevărat. Am un mod de a fi, privesc mereu înainte, îmi văd de drumul meu, dar nu sunt de piatră, desigur. Oamenii aruncă vorbe cu mare ușurință, mai ales în online, când ei sunt în fața unui ecran și nu simt că îi costă nimic, nici nu văd privirea omului rănit.

Sunt o fire sensibilă, dar nu prea pun la suflet aceste vorbe, iar dacă mă afectează, vorbesc cu cineva apropiat, de obicei, cu Cătălin, și mă încurajează imediat, îmi spune că oamenii vor să rănească pentru că sunt ei furioși sau nefericiți, că nu are legătură cu mine agresiunea lor.

Mă gândesc adesea la lucrurile pe care le discutăm chiar și acum, la profesia mea, relația mea de cuplu, la familia mea, la lumea în care trăim. Mereu îmi propun ca, prin ceea ce fac, să influențez în mod pozitiv viața mea, dar și a celor din jurul meu”, a spus Andra pentru cei de la viva.ro…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news