Laurette, operată de urgență din cauza bătăii primite

Share

În urmă cu doar câteva zile, Laurette a fost victima unei agresiuni fizice. Aceasta a fost bătută cu bestialitate de către un bărbat și, în urma violenței fizice la care a fost supusă, s-a ales cu mai multe leziuni corporale care necesită o intervenție chirurgicală.

Potrivit celor de la cancan.ro, Laurette prezintă următoarele traumatisme: cefalee, traumatism la nivelul capului, vertij, hematom epicranian parte dreaptă, indurație implant mamar, durere și inflamație mamară stângă, edem pe membrele pelvine, prezintă dermabraziuni genunchi bilateral și cot drept.

„Sunt oripilată câtă ură poți avea pentru un om! Știam că sunt urâtă de lume însă acum m-am convins cât de cruzi sufletește pot fi oamenii, ce inimă poți să ai să dorești moartea unui om și cum se pot bucura de răul tău. Câtă răutate să ai pentru un om, să-l urăști atât de tare, să-l pui la zid și să-l jignești în ultimul hal de la «maimuță», «canibal», «cioară» etc.?”.

Am greșit și recunosc, îi cer iertare lui Dumnezeu! Să arunce primul piatra care este fără de păcat. Mulți consideră că femeia care a greșit trebuie tratată urat, bătută, agresată fizic. Nu îmi bat capul cu cei care m-au jignit, știu că acolo Sus e cineva care mă iubește și mă ține pe brațele Lui. Doar Dumnezeu mă poate judeca, iar la Judecata de Apoi toți vom fi prezenți și vom da socoteală pentru faptele noastre.

Mă șochează femeile din online care jignesc fără milă, femei care știu că și eu sunt femeie și, lăsând la o parte orice motiv, și eu sunt femeie, chiar dacă Dumnezeu m-a lăsat negresă. Așa a fost voința Lui, să vin pe pământ neagră. Femei care știu că am fost bătută, agresată fizic, umilită și fără libertatea de a ieși din cameră, care s-a luptat cu agresorul să scape cu viață, se bucură de răul meu” a scris Laurette pe pagina sa de Instagram, în urmă cu puțin timp…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news